În solicitarea sa, Florin Piersic a menționat că de fiecare dată a rămas profund mișcat de căldura și aprecierea cu care a fost primit în R. Moldova.
“Și tocmai pentru că poporul Republicii Moldova mi-a arătat atâta iubire, vreau să îi răspund tot cu iubire, și asta înseamnă că doresc să mă identific în parte cu originea și cultura țării și să devin și cetățean al țării de peste Prut. Originea scumpilor, sfinților mei părinți se află în Bucovina. Iată un motiv în plus să mă simt legat de Moldova, indiferent de ce parte a Prutului s-ar afla”, se spune în scrisoarea actorului român.
Legea cetăţeniei R. Moldova prevede că „în interesele Republicii şi în cazuri excepţionale, cetăţenii unor alte state pot deveni şi cetăţeni ai Republicii Moldova, prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.