Orheiul a fost acoperit de dimineată cu un strat subţire de zăpadă. Fulgii au început să cadă spre dimineaţa zilei şi, deocamdata, nu au creat dificultăţi în deplasare pentru pietoni şi autovehicule.
Pentru ziua de azi specialiștii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) au emis cod Galben de lapoviță și zăpadă.
Pe 6 decembrie vor cădea precipitații, dimineața și ziua pe arii extinse puternice, îndeosebi sub formă de lapoviță și zăpadă. Se vor produce depuneri complexe, pe drumuri – ghețuș. Ziua vîntul din nord-vest va prezenta intensificări în rafale de pînă la 15-20 m/s.
Temperatura aerului se va situa între -2…-3°C la Nord, între -1…0°C în Centrul țării și între 0…+2°C la Sudul R. Moldova.