S-a dus cu lumea basmelor şi expresii ca „binele învinge răul”. Personajele negative sunt mai atractive şi, de multe ori, ele fac tot filmul. Gândeşte-te la Alex din Portocala Mecanică sau la Norman Bates din Psycho şi, dacă imaginea lor ţi-a mai trecut prin faţa ochilor încă două zile după ce ai văzut filmele, înseamnă că regizorul a făcut alegerile potrivite. GENTLEMEN’S QUARTERLY propune să îţi reaminteşti zece dintre cele mai rele personaje – fără să te ascunzi sub pătură!m scrie gg.ro
Unul dintre cei mai fioroşi tipi răi din filmele horror a fost Freddy Krueger, în A Nightmare on Elm Street, un personaj care nu se arată de foarte multe ori în scenele în care îi torturează pe adolescenţi, dar care reuşeşte să creeze o „atmosferă terifiantă”, aşa cum se spune despre filmele menite să ne sperie. One, two, Freddy’s coming for you…
Dacă eşti fan Harry Potter, atunci Lord Voldemort te-a impresionat şi pe tine. A încercat să scape în nenumărate rânduri de personajul negativ, iar imaginea lui îl ajută să se transforme în „cel mai urât personaj din curtea şcolii Hogwarts”.
Din aceeaşi serie a personajelor supranaturale este şi binecunoscutul Darth Vader. Poate că el este chiar punctul forte al creaţiei lui George Lucas. Ciudatul personaj cu cască neagră şi care „respiră greu” s-a transformat în legendă. Să vă fie frică de el, căci vă va spune „I find your lack of faith disturbing”.
Privirea lui Anthony Hopkins din The Silence of the Lambs nu este uşor de uitat. Rolul lui Hannibal Lecter este unul care a intrat în istorie nu doar datorită trăsăturilor generale de psihopat, ci şi prin privirea aceea fixă pe care o are din primul moment în care spectatorii fac cunoştinţă cu el.
Şi, dacă tot pomeneam de psihoze, atunci trebuie neapărat să ne amintim de Norman Bates dinPsycho al lui Alfred Hitchcock. Pe lângă faptul că regizorul a reuşit să dea o sclipire sadică în multe dintre personajele sale, Norman – Anthony Perkins – are un alt fel de maleficitate. Este posibil ca mulţi să fi empatizat cu el, la începutul filmului, dând vina pe mama sa uşor nebună. Dar cu zâmbetul sinistru de la final restabileşte echilibrul.
Alex din A Clockwork Orange este unul dintre acele personaje de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Din sadismul de la început, ajunge la o stare pe care o poţi compătimi din cauza sistemului. Limbajul special creat de Anthony Burgess în cartea după care s-a făcut filmul contribuie destul de bine la imaginea colorată a lui Alex.
Anton Chigurh din No Country for Old Men a fost rolul care i-a convins pe toţi că Javier Bardem poate să joace personaje negative. Şi nu oricum, ci minunat. Nu ştim dacă e vina coafurii sale ciudate, sau a momentelor de tensiume maximă în care apare fără să fie simţit de victimele sale, dar fraţii Coen merită aprecieri eterne pentru alegerea lor.
Hans Londa din Inglorious Bastards e tipul sarcastic şi dur, care ucide fără să clipească. Christoph Waltz vorbeşte calm şi vânează evrei. Tipic?
Joe Pesci a avut un succes colosal jucându-l pe Tommy DeVito în Goodfellas. Poate că momentele de am-I-fucking-with-you-or-not au creionat sugestiv portretul de gangster fioros.
În blockbuster-ul Pulp Fiction nu mai ştii care este personajul negativ. Tarantino a avut grijă de asta. Dar pe Marsellus Wallace precis nu îl poţi bănui de inocenţă. Vrea să îl omoare pe Bruce Willis. Pentru asta chiar trebuie să fii rău.
Sursa: qg.ro