Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, se află sub monitorizarea Biroului Interpol de la Roma, susţine publicaţia Adevărul care face referie la surse sub acoperirea anonimatului.
Ziarul susţine că la 17 august 2012 biroul Interpol de la Roma (National Central Bureau, Interpol) a emis o notă în care se menţionează că acesta este suspectat de „asociere la grupuri criminale, crimă organizată şi spălare de bani”.
Totuşi publicaţia nu a primit un răspuns din partea Interpolului care ar dinfirma sau ar infirma aceasta informaţie.
În ședința de astăzi a Parlamentului deputatul PCRM Grigore Petrenco a cerut Procurorului general şi Ministrului de Interne să vină de urgenţă în faţa deputaţilor şi să prezinte informaţii la acest subiect.
Postul de televiziune Prime relatează în pagina electronică că o delegaţie a Republicii Moldova, condusă de prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, se află într-o vizită oficială în Italia. Deputaţii moldoveni au programate o serie de întrevederi cu reprezentanţii celor două camere ale legislativului italian. Vlad Plahotniuc este însoţit de Igor Corman, preşedintele Comisiei de politică externă şi integrare europeană şi de Adrian Candu, preşedintele Grupului de prietenie cu Italia.
sursa: adevarul.md, prime.md