Select your Top Menu from wp menus

Mascota Cupei Mondiale din 2014 a fost prezentată oficial

Mascota Cupei Mondiale din 2014, un tatu-bola, animal pe cale de dispariţie, a fost prezentată oficial luni, în cadrul unui spectacol la care a fost prezent şi Ronaldo, celebrul fost internaţional brazilian, aflat acum în Comitetul de Organizare al competiţiei.

„Sunt încântat să-i urez bun venit unui membru atât de important al echipei care organizează Cupa Mondială din 2014. Mascota va juca un rol important în următorii doi ani. Sunt sigur că va inspira mulţi tineri din Brazilia şi din întreaga lume, prin pasiunea pe care o are pentru sport şi pentru ţara sa”, a declarat Ronaldo.

Mascota poartă culorile drapelului brazilian. Este galbenă, cu un şort verde, are cochilia şi coada albastre şi poartă cu tricou alb pe care scrie „Brasil 2014″.

Momentul de astăzi a fost ultimul episod dintr-o serie de evenimente neoficiale care au prefaţat prezentarea din Sao Paolo.

Mascota oficială a Cupei Mondiale are şi propriul cântec, “Tatu Bom de Bola”, interpretat de Arlindo Cruz.

Decizia finală în privinţa mascotei a fost luată după ce FIFA şi Comitetul de Organizare au analizat cele 47 de propuneri făcute de şase companii din Brazilia.

„Tatu-bola este pe cale de dispariţie. Vrem ca renumele competiţiei să ajute la protejarea mediului. Este un animal mic, de aproximativ 50 de centimetri, care se transformă într-o minge de fotbal când este ameninţat. Este o specie sută la sută braziliană”, a declarat Rodrigo Castro, responsabilul Asociaţiei Caatinga.

„Faptul că mascota reprezintă un animal pe cale de dispariţie se potriveşte cu ceea ce vrem. Unul dintre obiectivele Cupei Mondiale din 2014 este acela de a folosi evenimentul ca o platformă de comunicare în privinţa importanţei mediului şi a ecologiei. Suntem bucuroşi să facem acest lucru cu ajutorul unei mascote care cu siguranţă va fi foarte iubită, nu doar în Brazilia, ci în întreaga lume”, a spus Jerome Valcke, secretarul general al FIFA.

Pentru numele mascotei se va organiza un companie de vot publică, în care locuitorii Braziliei vor avea şansa de a alege dintre cele tei variante propuse: Amijubi, Fuleco şi Zuzeco.

Mascota Cupei Mondiale din 2014 este ultima dintr-o serie care a debutat odată cu Willie, în 1966, de atunci această tradiţie fiind prezentă la fiecare turneu final.

Printre cele mai cunoscute şi mai îndrăgite mascote din istoria Cupei Mondiale se numără Juanito (Mexic 1970), Gauchito (Argentina 1978), Naranjito (Spania 1982), Ciao (Italia 1990), Footix (Franţa 1998) sau Zakumi (Africa de Sud 2010).


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mascota-cupei-mondiale-din-2014-a-fost-prezentata-oficial/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19