În jur de 80% din muniţiile de calibru mare din Republica Moldova au termenul expirat şi urmează a fi distruse. Moldova nu are însă destule finanţe pentru lucrările necesare, a comunicat secretarul Consiliului Suprem de Securitate şi consilierul prezidenţial în domeniul apărării şi securităţii naţionale, Alexei Barbăneagră, citat de presa de la Chisinău.
Consilierul preşedintelui susţine că Republica Moldova nu dispune de spaţiul necesar pentru că toate aceste muniţii să fie reamplaste, menţionând că la moment, se duc tratative cu OSCE de a construi un depozit care ar da posibilitatea de a rezolva aceste probleme.
La şedinţa din 23 iulie, a consiliului, a fost adoptat un plan de acţiuni privind reformarea domeniului securităţii naţionale.