Select your Top Menu from wp menus

Plagiat Ponta. Vezi poziţia revistei “Nature” în legătură cu verdictul comisiilor care l-au anchetat pe premier

Publicaţia ştiinţifică Nature, cea care a scris pentru prima oară de plagiatul lui Victor Ponta, susţine într-un articol, că primul ministru „a fost scos basma curată de către comisia guvernamentală de etică (Conisliul Naţional de Etică – CNE n.red.), dar acuzaţiile de plagiat au fost reconfirmate de Universitate (Comitetul de Etică al Universităţii Bucureşti n.red..)”.

„Două investigaţii în cazul acuzaţiilor de plagiat aduse premierului au ajuns la concluzii diferite, crescând astfel tensiunea în bătălia politică pe viaţă şi pe moarte care se dă la Bucureşti”, scrie jurnalistul Quirin Schiermeier. Acesta aminteşte că CNE a găsit că lucrarea de doctorat a lui Ponta – finalizată în 2003 – îndeplineşte cerinţele academice „având doar lipsuri minore”. Asta, în timp ce „Comisia de la Universitatea Bucureşti care a cuprins profesori de la toate facultăţile a descoperit elemente de plagiat în 115 din cele 297 de pagini ale lucrării.

Comsia urmează să prezinte raportul Senatului Universităţii care va propune Ministrului Educaţiei să-i retragă lui Ponta titlul de doctor.”
„Nature” aminteşte că premierul nu a vrut să facă nici un comentariu pentru publicaţia ştiinţifică. Ministrul Educaţiei s-a antepronunţat spunând că CNE este singurul organism abilitat să dea un verdict de plagiat, scrie „Nature” care arată că în cazul CNE este vorba de un verdict mai degrabă politic.

sursa: romanialibera.ro