Select your Top Menu from wp menus

Un enoriaş aşteaptă scuze de la Mitropolia Moldovei şi o ameninţă cu judecata

Alexei Popov, un enoriaş de la Drochia, aşteaptă scuze publice din partea Mitropoliei Moldovei, pe motiv că ar fi fost intimidat de organele de drept în timp ce protesta împotriva Legii asigurării egalităţii.

Bărbatul afirmă că, timp de cîteva zile, a protestat paşnic în faţa sediului Mitropoliei, declarînd greva foamei în semn de indignare faţă de inacţiunile acesteia în legătură cu adoptarea Legii asigurării egalităţii. După patru zile de protest, el însă ar fi fost luat de o patrulă a poliţiei, pe motiv că era bănuit de un act tîlhăresc, fiind transportat la Drochia, unde, după 20 de minute de interogări, a fost eliberat. Ulterior, spune bărbatul, el a urcat în tren şi a revenit la Chişinău pentru a protesta.

„A doua zi, iarăşi a venit o patrulă a poliţiei care, ameninţîndu-mă cu dosare şi îmbrîncindu-mă, m-a forţat să intru în maşină. Am fost readus la Drochia, unde m-au ţinut încătuşat într-o pădure timp de 24 de ore. Vineri, după desfăşurarea Sinodului mitropolitan, am fost eliberat fără nici o explicaţie”, a relatat tînărul Alexei Popov.

El acuză Mitropolia Moldovei şi Ministerul Afacerilor Interne de cîrdăşie cu scopul de a-l împiedica să protesteze. În cazul în care Mitropolia nu va da curs solicitării sale şi nu va prezenta scuze pentru tratamentul la care a fost supus, Alexei Popov intenţionează să o acţioneze în judecată, avînd şi susţinerea juridică din partea unui partid politic din Moldova.
Sursa: noi.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-enorias-asteapta-scuze-de-la-mitropolia-moldovei-si-o-ameninta-cu-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19