Consumatorii casnici, care vor cheltui mai puţin de 30 de metri cubi de gaz, vor plăti câte 6,33 lei pentru un metru cub (preţul include TVA). Cei care vor depăşi limita, vor achita câte 6,59 lei (inclusiv TVA) pentru un metru cub.
Tarifele au fost anunţate de Agenţia pentru Reglementare în Energetică. ANRE a acceptat parţial solicitarea SA “Moldovagaz”, de ajustare a tarifului mediu de livrare a gazelor, cu 23,2 la sută. Astfel, noul tarif mediu de livrare a gazelor este de 5.664 de lei pentru o mie de metri cubi, cu 1.065 de lei mai mare decât tariful anterior, de 4.599 de lei pentru o mie de metri cubi.