Vunk lansează astăzi, 18 iunie, videoclipul la noul single „Scapă-mă de ea”. Filmărilor a avut loc în Chișinău şi în Casa de Cultura „Ion Manu” din Otopeni. Povestea clipului este a tuturor celor care vor să fugă de propriile sentimente sau emoții, însă cedează într-un final și trebuie să le accepte așa cum sunt. În timp ce baieții de la Vunk cântă, ei sunt invadați, fugăriți și dărămați de fanii care aleargă după ei.
Clipul este regizat de frații Silviu și Bogdan Mustățea, care semnează şi videoclipurile „Pleacă!”, „Lacrimi de coniac” și „Vunk la înălțime”. Piesa „Scapă-mă de ea” este primul single de pe următorul album Vunk, care va fi lansat în toamnă. În același timp, acest clip lansează o campanie-premieră pentru piața de videoclipuri din România.
„N-am filmat întâmplător acest clip în Chișinău. Ne-am propus ca toate clipurile de pe următorul album să le filmăm în străinătate, în țările în care sunt foarte mulți români. Am început cu Moldova, pentru că există o sensibilitate aparte legată de despărțirea celor două grupuri, doar la nivel politic, nu și emotiv. Am și specificat la finalul clipului ca inimile din cele două țări nu sunt stricate, ele bat la fel, în limba română. Ideea campaniei pe care vrem să o inițiem începând cu acest clip, este aceea de a aduce România mai aproape de cei plecați din țară, nu contează din ce motive. Ceea ce vrem să le spunem tuturor și să le amintim este ca România e o lume, nu doar o țară”, spune solistul trupei.
În imaginile videoclipului filmate la Chişinău, pot fi regăsiţi tineri din Republica Moldova. Printre aceştia se enumeră şi Elena Băncilă, care a vorbit despre detaliile din timpul filmărilor. „A fost un lucru spontan. Băieţii m-au cunoscut şi mi-au propus să iau parte la filmări. Am acceptat cu mare drag, deoarece îmi place muzică celor din Vunk, dar şi ideea videoclipului. Am apreciat din start că nu se vorbeşte generalist despre iubire, ci redă o stare de spirit. Am fost nevoită să alerg circa 40 de minute pe tocuri înalte, dar am avut noroc şi de un regizor înţelegător. A fost o experienţă foarte frumoasă”, a declarat sursa.
Sursa: UNIMEDIA