Potrivit unei hotărâri de Guvern, discutate în cadrul şedinţei de miercuri și înaintată Parlamentului, comercializarea către minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice se va sancţiona cu amendă de la 1600 la 2400 lei aplicată persoanei fizice şi cu amendă de la 4000 la 7000 lei aplicată persoanei juridice. Anterior, amenda pentru persoana fizică varia de la 1200 la 2000 lei, iar pentru persoana juridică – de la 2000 la 4000 lei.
O altă decizie a fost de a interzice fumatul în încăperile şi mijloacele de transport private în care se află minori. De asemenea, se vor impune restricţii privind comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice nu doar în instituţiile de educaţie, în cămine pentru elevi şi studenţi, dar inclusiv în preajma acestora.