Preţurile la benzină şi motorină la benzinăriile din Moldova s-au ieftinit cu 0,1-0,3 lei per litru.
Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, benzina Аi-95 s-a ieftinit până la 16,67 lei, motorina – până la 15,67 lei per litru, în special, la staţiile de alimentare ale companiilor “LUKoil-Moldova” şi “Bemol”. Preţurile s-au micşorat a doua oară de la începutul acestei luni. Prima ieftinire, la fel de nesemnificativă, a avut loc pe 4 iunie, iar cea precedentă – pe 21 mai, cu 0,2 lei.
În iunie s-a ieftinit şi gazul lichefiat – cu 6%, până la 8,25 lei pentru un litru.
Totuşi, preţurile la combustibilii pentru automobile nu au coborât la nivelul de la începutul anului: 16,45 lei pentru benzina Аi-95, 16,65 lei pentru motorină şi 8,17 lei pentru gazul lichefiat, pentru că în martie importatorii au scumpit preţurile cu 5-10%, invocând creşterea preţurilor de achiziţie peste hotare, cheltuielile de transport mai mari, creşterea accizelor la import cu 9,6%, în luna ianuarie. În ultimele săptămâni, preţurile pe pieţele mondiale sunt în descreştere.
La începutul anului 2011, un litru de benzină Аi-95 costa 14,95 lei, de motorină – 13,4 lei, de gaz – 7,8 lei, suferind mai multe creşteri pe parcursul anului.
„INFOTAG” precizează: În anul 2011, 112 agenţi economici operau pe piaţa produselor petroliere din Moldova; 586 de staţii comercializau benzină şi motorină, iar 370 – gaz lichefiat. Cei mai mari importatori de benzină în republică sunt „LUKoil-Moldova” cu o cotă de 33,5%, „Petrom-Moldova” – 27,4% „Tirex Petrol” – 13,7%; de motorină – „LUKoil-Moldova” – 33,8%, „Tirex Petrol” – 20,3%, „Bemol” – 7,9%; de gaz – „Dominic” – 28,9%, „LUKoil-Moldova” – 26,7%, „Printemps” – 20,4%.
sursa: infotag.md