Componenta Consiliului raional Orhei s-a innoit cu 3 consilieri. Acestia au participat deja la o sedinta a forului raional, de pe locurile care le-au fost eliberate de catre precursorii din listele de partid.
La inceputul sedintei Consiliului raional din saptamana curenta, mandatele de consilier au fost inmanate liberal- democratului Vilian Mosanu care l-a inlocuit in aceasta functie pe Ion Stefarta, in prezent presedinte al raionului; social-democratului lui Ion Siman, care l-a inlocuit pe actualul vice-presedinte al raionului, Andrei Globa, si democratului Valerian Corobca care l-a inlocuit pe deja fostul vice-presedinte al raionului, Sergiu Muravschi.
Mandatele de consilier ale celor 3 inalti functionari din administratia raionului au fost ridicate in luna martie, pe motiv de incompatibilitate a functiilor. Dar asta, dupa o perioada lunga de dispute scandaloase, mai ales cu reprezentantii PDM si PL, care inca din toamna anului trecut au avut pretentii mari fata de ipostazele duble ale presedintelui si vice-presedintilor raionului.
De notat ca in cadrul aceleeasi sedinte a Consiliului raional Sergiu Muravschi s-a lipsit si de postul de vice-presedinte. Aceasta, pe calea excluderii functiei sale din organigrama Consiliului raional. Ideea a apartinut consilierilor democrati si a fost realizata cu sprijinul comunistilor si liberarilor.
citeste: Un vice-preşedinte al raionului Orhei ‘tăiat’ din organigramă
Muravschi a intrat in Consiliul raional Orhei pe lista Partidului Democrat, dar a ajuns in dizgratia colegilor de partid. Amintim ca vara trecuta acesta si-a dat votul pentru alegerea candidatului PLDM, Ion Stefarta, in functia de presedinte al raionului.
Sergiu Muravschi a mai detinut de 2 ori postul de vice-presedinte al raionului Orhei. Anterior, ca reprezentant al Aliantei ” Moldova Noastra”.