Un avion Superjet 100, fabricat de grupul rusesc Suhoi şi care avea 46 de persoane la bord, a dispărut de pe ecranele radarelor în timpul unui zbor demonstrativ deasupra capitalei indoneziene Jakarta, informează AFP.
„Avionul a dispărut de pe ecranele radarelor în regiunea Bogor (sudul Jakartei). Continuăm căutările şi nu ştim dacă s-a prăbuşit sau nu”, a declarat pentru AFP Gagah Prakoso, purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru operaţiuni de salvare.
„Aparatul a început să piardă altitudine la ora 14.50 (10.50, ora RM), trecând de la aproximativ 10.000 de picioare (aproximativ 3.000 de metri) la aproximativ 6.000 de picioare (aproximativ 1.800 de metri) altitudine”, a precizat agenţia într-un mesaj telefonic.
După această pierdere de altitudine inexplicabilă, s-a pierdut orice urmă a avionului, a adăugat Prakoso.
Aeronava realiza un zbor demonstrativ organizat special pentru prezentarea meritelor noului model civil de avion Superjet 100 (SSJ100). Modelul a obţinut recent certificarea pentru Europa.
Sursa: antena3.ro