
La începutul săptămânii, Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Orhei a aprobat patru hotărâri prin care a revocat câte o persoană din componența birourilor electorale din municipiul Orhei și Bulăiești.
Solicitată, președinta CECE Orhei, Irina Taban a precizat că hotărârile au fost aprobate cu majoritate de voturi, în urma demersurilor Inspectoratului de Poliție Orhei, care au fost depuse și la Comisia Electorală Centrală. Potrivit demersurilor, cele 4 persoane sunt documentate de polițiști în baza articolului 471 Coruperea electorală pasivă din Codul Contravențional.
Prin aceleași hotărâri, persoanele în cauză au fost private de dreptul de a desfășura orice activitate în cadrul organelor electorale pentru o perioadă de 2 ani.
În altă ordine de idei, Irina Taban a menționat că procesul electoral în raionul Orhei se desfășoară în mod obișnuit, dar a regretat faptul deficitului funcționarilor electorali certificați. Or, de la începutul acestui an a devenit obligatorie certificarea acestor funcționari de Comisia Electorală Centrală. Pentru a obține certificarea, persoana trebuie să susțină un examen.