Municipiul Orhei a fost învăluit în după-amiaza zilei de ieri de un val de fum înecăcios care a provenit de la gunoiștea locală. Potrivit lui Afanasie Stici, maior în cadrul Direcției Situații Excepționale Orhei, pompierii au fost alertați despre izbucnirea incenndiului în jurul orei 17 și au intervenit cu 2 autospeciale. Pompierii au luptat cu flăcările până aproape de miezul nopți, utilizând 100 m3 de apă.
Potrivit lui Afanasie Stici de obicei focul izbucnește la adâncimi mai mari în perioada cală a anului, iar fumul învăluie Orheiului în momentele când vântul își schimbă direcția. În această dimineață la fața locului se află în continuare angajați ai DSE, iar autoritățile locale au solicitat intervenția unui buldozer, pentru a compacta locul focarului, aceasta fiind unica modalitate de înăbușire a incendiilor de acest fel.
Potrivit lui Afanasie Stici o cauză posibilă a incendiului este auto-aprinderea, dar nu este exclusă nici varianta incendierii intenționate.
Două autospeciale ale pompierilor au intervenit ieri la lichidarea incendiului care a izbucnit la gunoiștea din municipiul Orhei
Photo Credit To foto simbol