Site-urile pentru adulţi reprezintă aproape o treime din întregul trafic de pe internet, potrivit unui studiu efectuat de site-ul Extreme Tech.
XVideos, cel mai mare site de pornografie este vizualizat de 4,4 miliarde de ori pe lună, adică de trei ori mai mult decât CNN sau ESPN. Cel de-al doilea site de gen ca mărime, YouPorn, a furnizat cifre privind traficul. Faţă de site-urile fără profil XXX, pe care vizitatorii petrec între trei şi şase minute, cele pornografice sunt vizitate între 15 şi 20 de minute, notează evz.ro.
YouPorn deţine 100TB de conţinut pornografic şi este vizualizat de 100 de milioane de ori pe zi. În afara site-urilor pentru adulţi, singurele care mai pot stoca asemenea cantităţi de date sunt YouTube şi Hulu. Cel din urmă este, însă, de şase ori mai mic decât YouPorn.
Într-o singură zi, în momentul de apogeu, sunt afişate nu mai puţin de 4.000 de pagini cu conţinut pornografic, fapt care duce la un trafic de 100GB pe secundă. După ce şi-a înlocuit baza de date cu o indexare accesată printr-o interfaţă PHP, locul unde se află stocat conţinutul este necunoscut.
Din toate aceste cifre, cei de la Extreme Tech au ajuns la concluzia că un singur site porno înseamnă 2% din traficul total de pe internet. Astfel, după numărul total al site-urilor de gen, industria pornografică ocupă aproape o treime din traficul de pe internet.
sursa: evz.ro