Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu a solicitat României să livreze de urgenţă gaze în Republica Moldova

În cadrul întrevederii cu omologul său de la Bucureşti, Maia Sandu a solicitat asigurarea furnizării de gaze naturale în regim de urgenţă, în vederea acoperirii consumului pentru lunile de iarnă, din surse alternative celei ruseşti, informează instituţia prezidenţială din România.Discuţiile dintre cei doi şefi de stat s-au concentrat, cu prioritate, asupra măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru depăşirea crizei energetice din Republica Moldova. Preşedintele Maia Sandu a adresat mulţumiri pentru măsurile prompte adoptate de către România pentru facilitarea furnizării de electricitate, gaze naturale, păcură şi lemne de foc pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Totodată, a fost evaluat stadiul proiectelor de interconectare a infrastructurii energetice dintre România şi Republica Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat sprijinul pentru demersurile autorităţilor de la Chişinău de reformare a sistemului energetic al Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană.

Preşedintele României a salutat creşterea cu 41% a schimburilor bilaterale de mărfuri în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai evidenţiat demersurile României în domeniul asistenţei pentru Republica Moldova, atât prin acordarea de sprijin bugetar direct, cât şi în parteneriat cu partenerii europeni, sub egida Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansate de România, Franţa şi Germania.

Preşedintele României a reiterat totodată şi sprijinul ferm al ţării vecine pentru avansarea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022, inclusiv prin furnizarea de expertiză.

În context, Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat demersurile realizate la nivel european pentru susţinerea economiei Republicii Moldova, printre acestea aflându-se măsurile pe linia liberalizării comerţului cu Republica Moldova pentru o serie de produse sau Acordul de facilitare a transportului rutier de mărfuri.

sursa:trm.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-a-solicitat-romaniei-sa-livreze-de-urgenta-gaze-in-republica-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19