Select your Top Menu from wp menus

A fost destructurat un grup infracțional compus din originari din raionul Orhei

Photo Credit To foto simbol

Polițiștii și procurorii au destructurat activitatea ilicită a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor de tip marijuana.

Suspecții, patru bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, originari din raionul Orhei, erau specializați în cultivarea plantelor de canabis, prelucrarea acestora și comercializarea marijuanei obținute. 

Un gram de marijuană era vândut de la  200 la 300 de lei.

În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților precum și în ascunzișurile improvizate, polițiștii au  depistat și ridicat aproape 2 kg jumătate de marijuana, plante de cânepă, cântare electronice la scara mică, telefoane mobile folosite în activitatea infracțională, precum și aparate confecționate artizanal utilizate la consumul drogurilor.

Valoarea substanțelor narcotice sechestrate se ridică la 600 000 de  lei.

La solicitarea procurorilor din Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a fost dispusă plasarea unui figurant în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar alți trei bănuiți sunt cercetați în stare de libertate.

Conform  legii penale, pentru faptele comise, suspecții  riscă închisoare de la 7 la 15 ani pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Acțiunile au fost desfășurate de ofițerii Direcției antidrog ai Inspectoratului național de investigații, cei de urmărire penală ai Inspectoratului de poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana.

sursa: politia.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/a-fost-destructurat-un-grup-infractional-compus-din-originari-din-raionul-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19