Autoritățile de la Tiraspol execută docil ordinul Moscovei de a amplifica războiul hibrid prin arma energetică, consideră fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari.
„Săptămâna viitoare se așteaptă timpul cu temperaturile 19-21 grade, însă administrația separatistă a dispus începerea sezonului de încălzire din 24 octombrie. Dar chiar și așa, Termocentrală de la Cuciurgan are rezerve de cărbuni și păcură pentru căteva luni. Nu era nici un motiv economic pentru reducerea substanțială a volumelor de energie electrică pentru malul drept, mai ales cu un contract în vigoare. Dar a venit indicația de la Moscova”, a menționat Slusari.
Fostul deputat afirmă că, potrivit surselor sale, din 1 noiembrie regimul separatist are planul să sisteze complet furnizarea energiei electrice sau să livreze niște cantități simbolice.
„Nu va mai fi nici 23%, așa cum a declarat гауляйтер Krasnoselski. Regimul separatist intenționează să primească din volume reduse de gaze, furnizate de Gazprom, cota sa proporțională, care urmează să fie folosită exclusiv pentru populația și industria Transnistriei. Evident nici vorba să înceapă să plătească pentru acest gaz. La întrebarea mea dacă nu să tem că Chișinăul va aplica niște măsuri economice, sursa a răspuns cu siguranță că autoritățile moldovenești vor înghiți galusca, întrucăt sunt fricoși și merg după narativul oficial despre cetățenii noștrii pe malul stăng, riscul catastrofei umanitare, neadmiterea escaladării și alte bla-bla-bla. Plus la unii demnitari din Chișinău există și interes personal să activeze industria și fermele de bitcoin în zona gri. Deci, în zilelle următoare vine momentul adevărului pentru guvernare”, a adăugat el.
În opinia sa, Chișinăul dispune de multiple pârghii economice în raport cu zona separatistă, precum sistarea sau limitarea volumelor de gaze pentru malul stâng; impozitarea importurilor în Transnistria (Moldova căștigă minimum 4 mlrd lei suplimentar); suspendarea regimului de export pentru Transnistria în cadrul Acordului Liber cu UE; anularea autorizației pentru Uzina Metalurgică; obținerea sprijinului financiar direct de la parteneri externi în vederea compensării scumpirilor energiei electrice în urma diversificării surselor de furnizare ect.
sursa: jurnal.md