Select your Top Menu from wp menus

Doi foști angajați ai „Moldova-Gaz” – trimiși în judecată, pentru angajarea fictivă a celui de-al treilea învinuit, care a beneficiat astfel de un salariu de peste 800 mii lei

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, au terminat urmărirea penală în cazul a trei angajați ai întreprinderii „Moldova-Gaz”, care l-au angajat fictiv pe cel de-al treilea din ei, în perioada anilor 2016-2019.

Procurorii PCCOCS au primit în gestiune acest dosar în iulie 2022. Potrivit procurorilor și ofițerilor de investigație, „curatorii” angajatului fictiv erau un ex-vicepreședinte și un membru al Consiliului de Administrație al întreprinderii. Astfel, în perioada celor trei ani, angajatul fictiv care avea titulatura de specialist măsurări gaze (deși avea absolvite doar nouă clase) a fost remunerat cu peste 800 mii lei.

Prin urmare, procurorii i-au trimis pe toți trei pe banca acuzaților, pentru abuz de serviciu și escrocherie, care sunt pasibile de pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen între 8 și 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Remarcăm, aceasta este doar una din cauzele penale, aflate în gestiunea PCCOCS, în care s-au stabilit prejudicii materiale și delapidări din cadrul „Moldova-Gaz”, celelalte fiind în procedură; iar procurorilor urmează să le fie prezentate concluziile organelor de control asupra verificărilor care au fost dispuse anterior.

De menționat, sumele însușite fac parte din categoria cheltuielilor directe ale întreprinderii și erau incluse în una din componentele prețului pentru gaz, achitat de către consumatori.

Remarcăm faptul că învinuiții nu mai lucrează la întreprindere din 2019, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

5 septembrie 2022

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/doi-fosti-angajati-ai-moldova-gaz-trimisi-in-judecata-pentru-angajarea-fictiva-a-celui-de-al-treilea-invinuit-care-a-beneficiat-astfel-de-un-salariu-de-peste-800-mii-lei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19