Republica Moldova va beneficia de un împrumut de 150 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI). Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea drumurilor din țara noastră. În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au ratificat contractul de finanțare.
Mijloacele financiare acordate de Banca Europeană de Investiții vor fi valorificate pentru implementarea proiectului ”Moldova Drumuri IV”, și anume pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea a trei sectoare de drum. De asemenea, urmează să fie elaborat studiul de fezabilitate și documentația de proiect pentru alte nouă sectoare de drum.
Creditul de 150 de milioane de euro, acordat de BEI, reprezintă jumătate din suma necesară pentru finanțarea proiectului ”Moldova drumuri IV”. În context, autoritățile Republicii Moldova vor negocia și cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Concomitent, contractul de finanțare presupune și un grant în valoare de 10 milioane de euro, acordat din sursele Programului ”Emerging Advisory and Technical Assistance Facility for Eastern Partnership Investment in Connectivity”.