Select your Top Menu from wp menus

Cele nouă cereri ale procurorului general interimar privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Ilan Şor, aprobate de Comisia juridică

Olesea Stamate, preşedintele Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi, a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că cele nouă cereri înaintate de procurorul general interimar Dumitru Robu privind încuviinţarea ridicării imunităţii, reţinerea, arestarea şi trimiterea în judecată a deputatului fugar Ilan Şor, au fost  examinate şi aprobate marţi de către Comisia juridică numiri şi imunităţi. „Comisia juridică, numiri şi imunităţi a finalizat examinarea celor nouă cereri depuse la Parlamentul R. Moldova de către procurorul general-interimar Dumitru Robu cu privire la încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Ilan Şor şi a aprobat rapoartele pe toate cele nouă cereri ale procurorului general, respectiv, acestea urmând a fi transmise plenului Parlamentului pentru a adopta hotărârea pe marginea solicitărilor procurorului general”, a declarat Olesea Stamate.Reamintim că deputatul este fugit din Republica Moldova, din vara anului 2019. Din 2017, Ilan Şor este condamnat la închisoare, de prima instanţă, în dosarul furtul miliardului. Deşi este deputat în Parlamentul nou-ales, Ilan Şor nu s-a prezentat la nici o şedinţă şi a fost lipsit de salariul de deputat.

sursa: tvrmoldova.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cele-noua-cereri-ale-procurorului-general-interimar-privind-incuviintarea-ridicarii-imunitatii-parlamentare-a-deputatului-ilan-sor-aprobate-de-comisia-juridica/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19