Select your Top Menu from wp menus

Avocatul Poporului, Natalia Moloșag, anunță că nu mai vrea să demisioneze din funcție

Avocatul Poporului Natalia Moloșag anunță despre faptul că, la 9 decembrie, a solicitat anularea cererii de demisie depuse anterior în Parlamentul Republicii Moldova. „Decizia de a solicita anularea cererii de demisie a fost luată urmare a constatărilor controlului general asupra patrimoniului Oficiului Avocatului Poporului, desfășurat în cadrul instituției în perioada 11 octombrie – 08 decembrie 2021 de către comisia de inventariere.Un alt motiv care a determinat-o pe Avocatul Poporului de a lua decizia de solicitare de anulare a cererii de demisie îl constituie intenția de a nu periclita activitatea Oficiului Avocatului Poporului și de a asigura continuitatea activității instituției, precum și dorința de a asigura desfășurarea corectă, la timp a proceselor în derulare din activitatea OAP, în special în perioada de sfârșit a anului de gestiune.Avocatul Poporului Natalia Moloșag în perioada imediat următoare cererii demisie a depus eforturi pentru a soluționa criza instituțională din Oficiul Avocatului Poporului și a avut un dialog deschis și eficient cu echipa OAP. Avocatul Poporului Natalia Moloșag asigură că este dispusă să ducă la bun sfârșit controlul intern managerial, în baza Ordinului nr.189 al Ministerului Finanțelor din 05.11.2015 și a Legii nr.52 din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) și a Legii Nr. 164 din 31.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Avocatului Poporului. Avocatul Poporului consideră că Instituția Națională pentru Protecția Drepturilor Omului trebuie să activeze, să monitorizeze respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova indiferent de orice impedimente”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului. 

Parlamentul a inclus pe agenda ședinței de astăzi proiectul de hotărâre privind demisia avocatului poporului, Natalia Moloșag.

Amintim că Natalia Moloșag, a fost numită în funcție la 23 septembrie, fiind acuzată de opoziție că ar fi fost promovată pe criterii politice, fiind fosta avocată a președintei Maia Sandu.

Aceasta a demisionat săptămâna trecută în urma unui scandal legat de prezența în preajma sa, la evenimente oficiale,  a unui fost client, condamnat anterior pentru proxenetism.

Tot astăzi, deputații au decis să examineze și proiectul de lege care prevede organizarea unui audit  la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale.

Menționăm că funcția de Avocat al Poporului este una inamovibilă. 

sursa: radiochisinau.md