Select your Top Menu from wp menus

Andrei Spînu: Actualul tarif la gaze este „estimativ, pe următoarele 14 luni”

Actualul tarif la gaze, majorat la peste 11 lei / 1.000 m3 este „estimativ, pe următoarele 14 luni”, adică până la sfârșitul anului viitor, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Într-un interviu joi, 25 noiembrie cu Europa Liberă, Spînu a asigurat că dacă prețul gazului pe piața mondială o să scadă, guvernul va cere și companiei Moldovagaz să-și reducă tariful.
„Moldova nu a fost pregătită pentru o astfel de criză” (ca cea a gazelor), a recunoscut Spînu în interviul cu Europa Liberă dar a atras atenția că acordul pe cinci ani, încheiat cu Gazprom la sfârșitul lunii octombrie a adus o serie de avantaje : „Avem gaz, avem gaz la un preț bun și nu am acceptat careva condiționalități care să dăuneze Moldovei”.

Spînu a reafirmat că a fost surprins de ultimatumul dat la începutul săptămânii de Gazprom, care amenința că va opri livrările de gaze dacă nu se achită consumul pe octombrie și începutul lunii noiembrie, pentru că informase personal Consiliul de Observatori Moldovagaz și pe președintele Gazprom Alexei Miller despre faptul că este nevoie de câteva zile pentru a găsi banii.

Moldovagaz va achita datoria curentă față de Gazprom vineri, 26 noiembrie, a asigurat Ministrul Infrastructurii, iar astfel de situații nu se vor mai repeta, acum că Moldovagaz, cu noile prețuri, va avea suficienți bani pentru a achita la timp consumul curent.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/andrei-spinu-actualul-tarif-la-gaze-este-estimativ-pe-urmatoarele-14-luni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19