Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor /BECS/ a înaintat astăzi o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Ala Nemernco, comunică MOLDPRES.
Textul moțiunii a fost citit în plen de Vladimir Odnostalco și vizează ”gestionarea ineficientă a crizei sanitare, cauzată de pandemia Covid-19”.
Regulamentul Parlamentului prevede că moţiunea simplă se supune dezbaterii în ședința plenară a Legislativului, fiind însoţită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se face în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data depunerii moţiunii. Dezbaterea moţiunii simple în ședința plenară are loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.