După ce acum trei luni, Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat în judecată cauza penală în care deputatul Denis Ulanov este acuzat de ”escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale, astăzi, procurorii anunță despre deferirea justiției a unei alte persoane, care i-ar fi fost deputatului complice la comiterea infracțiunilor.
Respectiva cauză penală face parte din dosarul denumit generic ”Frauda bancară”, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile figuranților, estimate, în total, 27 milioane de lei.
În prezent, procurorii investighează o multitudine de fapte infracționale care au avut loc în intervalul anilor 2010 – 2015 care, la fel, fac obiectul dosarului ”furtul miliardului”.
Investigațiile vor continua până la etapa la care vor fi trași la răspundere nu doar organizatorii și beneficiarii, ci și cei care au favorizat adoptarea deciziilor ilegale care au permis devalizarea sistemului național bancar.
Notă:
Această etapă a procesului penal nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție a persoanei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.
Procuratura Generală