Pentru a asigura fluidizarea fluxului de pasageri și călători în punctele de trecere a frontierei, în contextul controlului pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică au reactualizat fișa epidemiologică care trebuie prezentată la punctul vamal, pe sensul de intrare în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Cetățenii sunt îndemnați să salveze documentul fișei epidemiologice de pe pagina Ministerului Sănătății (www.msmps.gov.md), Ministerului de Externe și Integrării Europene (www.mfa.gov.md) sau de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră (www.border.gov.md) și să îl completeze din timp.
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 39 917 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 18 639 de traversări persoane.