Select your Top Menu from wp menus

CNESP a mandatat comisiile teritoriale să ia decizia de a institui stare de urgență în sănătate publică la nivel local. Restricțiile care rămân în vigoare

Purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice, respectarea igienei mâinilor și păstrarea distanței fizice de cel puțin un metru între persoane, rămân măsuri obligatorii pentru populația Republicii Moldova, chiar și după anularea stării de urgență.

Comisia națională pentru sănătate publică s-a întrunit în ședință și a mandatat comisiile teritoriale să ia decizia de a institui stare de urgență în sănătate publică la nivel local, acolo unde numărul infectărilor depășește 1 caz raportat la 1000 de locuitori.

Totodată, rămân în vigoare toate măsurile de trecere a frontierei de stat – cu prezentarea, la intrarea în Republica Moldova, a testului PCR negativ la COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, sau completarea fișei epidemiologice și respectarea celor 2 săptămâni de autoizolare.

Procesul educațional se va desfășura în baza scenariilor stabilite anterior de Ministerul Educației, iar în localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu, se va trece la instruirea online, cu excepția instituțiilor de educație timpurie.

În funcție de evoluția situației epidemiologice, măsurile urmează a fi ajustate de Comisia națională extraordinară de sănătate publică.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cnesp-a-mandatat-comisiile-teritoriale-sa-ia-decizia-de-a-institui-stare-de-urgenta-in-sanatate-publica-la-nivel-local-restrictiile-care-raman-in-vigoare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19