Codul contravențional și Codul penal ar urma să fie modificate. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Comisia juridică, numiri și imunități, comunică MOLDPRES.
Potrivit documentului, Codul contravențional va suporta modificările, precum: examinarea fără partea implicată a cauzelor ajunse în instanță. La fel, instanța de recurs, examinând cauzele în lipsa părților, respectă drepturile acestora, astfel prin examinarea cauzelor în ordine de recurs sunt reduse la minim cheltuielile suportate cu privire la citarea celor vizați la proces, petrecerea ședinței.
Cu privire la completarea Codului penal, urmează includerea unui articol nou și anume reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Se propune și reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Iar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenția pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
Documentul urmează a fi transmis spre dezbatere în plenul Legislativului.