Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a depus la Curtea Supremă de Justiție un recurs în anulare prin care solicită casarea încheierilor judecătorilor de instrucție care i-au permis lui Veaceslav Platon să intre în posesia a două imobile din centrul capitalei.
Este vorba despre ”Casa Modei”, amplasată pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 182 și fosta clădire ASITO de pe bd. Bănulescu Bodoni 57/1, care, conform încheierilor judecătorilor de instrucție, au fost transmise în posesia și folosința companiilor, al cărui beneficiar efectiv este cetățeanul Veaceslav Platon.
Recursul în anulare este motivat prin violarea, de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dreptului de proprietate al SRL ”Continental Business Invest” și SRL ”SCM Development Mol” – încălcare, care, potrivit Procurorului General, în caz că nu va fi corectată, poate duce la condamnarea Republicii Moldova la CtEDO.
În această ordine de idei, Procurorul General menționează că erorile grave de drept, admise prin încheierile magistraților, nu pot fi corectate decât prin anularea lor.
Amintim că, acțiunile Procurorului General survin ca urmare a examinării plângerilor depuse de Vladimir Russu, care reclama faptul deposedării ilegale de cele două imobile. Constatând interpretarea și aplicarea incorectă a normelor procesual penale de către PCCOCS care a intervenit neîntemeiat în dreptul fundamental de proprietate, la 6 aprilie 2021, Alexandr Stoianoglo a anulat ordonanțele emise anterior de procuratura specializată, restabilind drepturile și dispunând restituirea de către Veaceslav Platon a celor două imobile proprietarului Vladimir Russu.
Procuratura Generală
19.04.2021