Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întâlnire cu Procurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Președinției, Maia Sandu a solicitat informații despre mersul investigațiilor pe dosarele de rezonanță, progresul și impedimentele în avansarea și soluționarea în instanță a acestora. Totodată, președintele Republicii Moldova a accentuat că oamenii așteaptă să se facă dreptate în aceste cazuri, că oamenii cer ca persoanele implicate în scheme de corupție să fie anchetate și pedepsite, iar banii furați să fie întorși statului.
„Oamenii, pe bună dreptate, vor să vadă rezultate reale ale activității procuraturii. Oamenii vor să știe că trăiesc într-o țară în care corupția este dur sancționată, iar oamenii cinstiți se află în siguranță”, a precizat Maia Sandu.
Șeful statului a reiterat angajamentul său în calitate de președinte pentru consolidarea statului de drept în Republica Moldova.
„Justiția poate funcționa cu adevărat independent doar având respectul și încrederea din partea cetățenilor. Iar pentru asta, judecătorii și procurorii trebuie să fie integri și buni profesioniști. Integritatea judecătorilor și procurorilor este garanția independenței lor”, a menționat doamna Maia Sandu.