Numărul şomerilor în Republica Moldova, în anul trecut, a fost de 84 de mii, sau cu 8 mii de persoane mai puţin, faţă de anul 2010.
Ponderea bărbaţilor printre şomeri a fost de 59 la sută, iar a persoanelor din mediul urban de 59,5 la sută.
Potrivit BNS, 69,1 la sută din totalul şomerilor erau persoane cu experienţă de muncă. Rata şomajului la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 6,7%, fiind mai mică cu 0,8 puncte procentuale, faţă de anul 2010.
În aceeaşi perioadă, rata şomajului în rîndul tinerilor a fost de 14,9% sau cu 2,9 p.p. mai mică, în comparaţie cu anul 2010. Ponderea şomerilor tineri în total şomeri a fost de 25 la sută.
În anul 2011 numărul persoanelor declarate plecate în alte ţări la lucru, sau în căutare de lucru, a fost de circa 317 mii, ceea ce constituie 18,4% din populaţia inactivă. În context, bărbaţii au constituit 64,5%. Persoanelor plecate din localităţile rurale le-au revenit 70,7 la sută din total.
Datele Biroului Naţional de Statistică nu se referă la raioanele din stînga Nistrului şi municipiul Bender.
sursa: tv7.md