Comisia Electorală Centrală a stabilit data desfășurării alegerilor primarului comunei Piatra, raionul Orhei, pentru ziua de duminică, 1 noiembrie 2020. Alegerile noi au devenit necesare după ce, cu o lună în urmă. primara localității, Mariana Țugui, alături de alte două persoane, au fost accidentate mortal.
În cadrul ședinței de astăzi, CEC a stabilit că la aceeași dată de 1 noiembrie, alegeri ale primarilor vor mai avea loc în alte localități – comuna Chetriș din raionul Fălești și satul Dubna din raionul Soroca.
Încetarea înainte de termen a mandatelor de primar, în toate cele trei cazuri, a survenit ca urmare a decesului acestora.