Mai mulți agricultori din raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Leova, Basarabeasca sau Hîncești protestează de câteva zile față de soluțiile propuse de autorități pe care le consideră ineficente. Joi seara, după ce agricultorii din Căușeni și Ștefan Vodă s-au întâlnit cu premierul Ion Chicu, protestatarii au decis să plece cu tractoarele la Chișinău și spun că vor continua protestul în capitală pentru a putea fi auziți, a transmis presa din capitală.
Reprezentanții Poliției susțin că fermierii care au mers cu tractoarele la Chișinău, pe parcursul deplasării „au admis abateri de la cadrul normativ, iar poliția va documenta cazurile și va acționa în condițiile cadrului legal.
Premierul Ion Chicu a comentat manifestația agricultorilor care au pornit pe tractoare la Chișinău. Chicu dă de înțeles că în spatele acesteia se află Platforma DA și deputatul Alexandr Slusari, iar agricultorii ar dori să ia mai mulți bani de la buget.