În timp ce țări ca Rusia și China l-au felicitat pe Alexandr Lukașenka în urma alegerilor prezidențiale de duminică, mai multe țări europene au criticat Minskul pentru reprimarea violentă a opoziției, care contestă victoria liderului belarus, aflat la putere din 1994, relatează AP. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că Minskul trebuie să asigure „numărarea și publicarea corectă” a tuturor voturilor, iar „hărțuirea și reprimarea violentă a protestatarilor pașnici nu-și are locul în Europa”. Potrivit rezultatelor oficiale preliminare, Lukașenka ar fi obținut peste 80% din voturi, dar opoziția a contestat aceste rezultate la proteste de stradă, la Minsk. Într-o declarație separată a Uniunii Europene se spune că “noaptea alegerilor a fost marcată de violență disproporționată și inacceptabilă din partea statului împotriva protestatarilor pașnici”. Germania a spus că, în Republica Belarus, „nu au fost respectate standarde minime pentru alegeri democratice”. Lituania a exprimat îndoiala că rezultatele alegerilor reflectă opinia publicului, iar Polonia a cerut un summit de urgență al Uniunii Europene pentru a sprijini „aspirațiile pentru libertate ale poporulul belarus”. Președintele rus Vladimir Putin i-a trimis un mesaj de felicitare lui Lukașenka, exprimându-și speranța dezvoltării relațiilor belaterale. Un mesaj de felicitare a trimis la Minsk și președintele chinez, Xi Jinping, care a spus că este gata să colaboreze cu Lukașenka pentru avansarea parteneriatului strategic dintre țările lor.
sursa: europalibera.org