Parlamentul examinează și la această oră proiectul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Chicu, timp în care ședința Parlamentului a fost întreruptă de câteva ori inclusiv din cauza unor altercații și chiar îmbrânceli între reprezentanții majorității parlamentare și ai opoziției.
Ședința Parlamentului a început cu replici dure și acuzații reciproce între guvernare și opoziție. Un motiv de dispute a fost organizarea ședinței Legislativului deputații fiind anunțați cu doar câteva ore înainte începutul acesteia.
Deputatul Pro-Moldova, Sergiu Sârbu a adus în sala de ședințe echipament de amplificare a sunetului, iar deputata Partidului Șor, Marina Tauber a protestat minute în șir față de faptul că deputații fracțiunii sale ar fi fost împiedicați să vină la ședință.
După mai multe dezbateri, premierul Ion Chicu a început să-și prezinte raportul, dar a fost huiduit de opoziție pe motiv că acesta a adus mai multe critici guvernului precedent, condus de Maia Sandu.
După o pauză de jumătate de oră, provocată inclusiv de un conflict dintre majoritatea parlamentară și opoziție, Ion Chicu și-a continuat raportul, dar a fost întrerupt din nou, de data aceasta opoziția cerând să fie permis accesul jurnaliștilor în sala de ședințe.
Finalizarea raportului premierului a fost însoțit de aplauzele deputaților din guvernare și de fluierăturile celor din opoziție.
Opoziția a adus mai multe critici Guvernului, atât pentru gestionarea proastă a situației pandemice, cât și a crizei economice. Deputatul PAS, Dan Perciun.
În schimb, deputații PSRM și PDM au considerat că Executivul a făcut tot posibilul și a avut realizări bune, mai ales în contextul crizei sociale și economice cu care se confruntă Republica Moldova.
sursa: radiochisinau.md