Despre aceasta a anunțat serviciul de presă al Cabinetului de Miniștri, specificând că negocierile pentru un nou program cu Fondul Monetar Internaţional au fost inițiate de către rim-ministrul Ion Chicu în cadrul unei ședințe online echipa de experţi ai FMI, condusă de Ruben Atoyan. La ședința online a participat și guvernatorul BNM, Octavian Armașu. Ion Chicu a menționat că sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Moldova a cărei economie a fost afectată de pandemia de COVID-19. ”Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes”, a declarat premierul. Timp de 2 săptămâni misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Moldovei pe marginea unui program nou care se va desfășura în următorii trei ani (2020-2023). Acesta se va baza pe acțiuni de susținere a economiei, pe promovarea unei bune guvernanțe fiscale și financiare, consolidarea statului de drept, măsuri anticorupție și alte domenii. Sprijinul financiar se ridică la $550 mln. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar și o mică parte pentru completarea rezervelor valutare. În cadrul întrunirii s-a discutat și despre instabilitatea politică din Moldova care reprezintă singurul risc iminent ce ar putea împiedica îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții și unele forțe politice din Parlament. În luna septembrie memorandumul urmează a fi discutat în cadrul bordului FMI. Amintim că, în aprilie, Consiliul de directori al FMI a aprobat un credit de urgență pentru RM în sumă de cca $235 mln, care a fost acordat pentru suport bugetar în condițiile prognozelor de contractare economică. Guvernul s-a adresat FMI în luna martie pentru a susține Moldova în depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.