Photo Credit To radiochisinau.md
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță despre decesul unui ofițer din cadrul Poliției Naționale. Acesta a fost infectat cu virusul COVID-19 și a luptat mai mult de două săptămâni pentru viață, fiind internat în cadrul Spitalului Republican.
Din cauza unor maladii concomitente de care suferea și care au dat complicații pe parcursul tratamentului, în această noapte a fost confirmat decesul, precizează MAI.
Ofițerul cu vârsta de 42 de ani, era căsătorit, avea 2 copii și a activat în cadrul Poliției din anul 1997.
MAI menționează că, până la ora actuală, 238 de angajați ai Ministerului au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, dintre ei, 132 s-au vindecat, 105 sunt în stare medie și satisfăcătoare și urmează tratament.