Schimbarea conducerii Curții Constituționale a avut loc ca urmare a discuțiilor dintre fostul președinte al instituției, Vladimir Țurcan, cu președintele Igor Dodon. Noua președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat astăzi în cadrul unui briefing că judecătorii Curții nu vor tolera asemenea intervenții în activitatea lor.
De asemenea, Domnica Manole le-a solicitat persoanelor din conducerea statului, partidelor politice și altor autorități publice să renunțe la comunicarea directă cu judecătorii Curții Constituționale și la practica de a le recomanda soluții pe cauzele examinate.
„Curtea Constituțională aparține întregului popor și soluțiile date de judecătorii actuali își vor avea fundamentul doar în Constituția Republicii Moldova”.
Totodată, ea a anunțat că CC examinează posibilitatea unor reforme ale jurisdicției constituționale, în conformitate cu practicile altor state, printre care ar fi dreptul la recursul individual sau dreptul Curții de a accepta doar recursurile care ridică probleme majore de constituționalitate.
Amintim, că ieri judecătorii CC l-au demis pe fostul președinte, Vladimir Țurcan, după ce Igor Dodon declarase că l-a contactat pe acesta și au discutat despre o hotărârea instituției.
sursa: radiochisinau.md