Select your Top Menu from wp menus

Codul galben de secetă hidrologică a fost extins până pe 27 aprilie

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit până pe 27 aprilie Codul galben de secetă hidrologică, anunţat în ţară la începutul lunii martie, transmite MOLDPRES.

Potrivit hidrologilor, în legătură cu temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor esențiale, în râurile și bazinele acvatice din țară se atestă secetă hidrologică. În context, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a solicitat populaţiei şi, mai ales, agenţilor economici să consume raţional resursele de apă.

Seceta hidrologică se defineşte în funcţie de debitul şi volumul scurgerii apei în râuri pentru o perioadă de timp. În cazul în care debitul apei atinge cote de 50% şi mai joase din norma multianuală pe o durată de 5-7 zile, se emite Сod galben de secetă hidrologică. Atunci când seceta hidrologică se manifestă pe 80% din suprafaţa ţării, se anunţă seceta hidrologică pe întreg teritoriul ţării, analogic şi pentru bazine hidrografice.

Conform meteorologilor, ploile multaşteptate de agricultori sunt posibile, pe întreg teritoriul ţării, pe parcursul săptămânii următoare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/codul-galben-de-seceta-hidrologica-a-fost-extins-pana-pe-27-aprilie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19