În perioada sărbătorilor de Paști angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor fi la datorie în vederea menținerii și supravegherii siguranței antiincendiare în regim de 24 de ore. Pe parcursul Sfintelor Sărbători pentru prevenirea și lichidarea situațiilor excepționale vor fi antrenați 510 angajați efectiv IGSU cu 150 unități de tehnică. Salvatorii și pompierii vor avea menirea să intervină în situații de risc, dar și vin cu recomandări în vederea prevenirii situațiilor excepționale. În contextul preîntâmpinării riscurilor, IGSU recomandă cetățenilor să evite adunarea în grupuri a persoanelor. În prejma sărbătorilor au loc lucrări de igienizare, în acest sens, oamenii sunt rugați să evite aprinderea vegetației uscate, gunoiului menajer, dar și a rugurilor. Pentru a evita incendiile și răspândirea acestora în Noaptea Învierii specialiștii recomandă oamenilor să se abțină de la aprinderea rugurilor tradiționale ( cu denumirea de Denii) la care sunt folosite cauciucuri și adesea materiale toxice. Totodată este interzis utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor. Pompierii menționează că este contraindicată folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol în spații cu pericol de incendiu cum ar fi depozite de furaje, magazii sau poduri. Specialiștii îndemnă ca lumânările să fie amplasate într-un suport stabil, incombustibil. Înainte de a părăsi încăperea este indicat de a fi stinse toate lumânările pentru prevenirea incendiilor. Angajații IGSU recomandă să nu așezați focul deschis în apropierea materialelor combustibile. O atenție deosebită este acordată minorilor. În acest sens, oamenii care au în grijă copii sunt îndemnați să-i supravegheze strict, în special dacă în preajmă au loc activități cu utilizarea focului. Totodată specialiștii recomandă atenție maximă la utilizarea surselor de încălzire în special dacă sunt folosite sobe sau cazane alimentate cu gaze naturale. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.