Select your Top Menu from wp menus

Kremlinul refuză să spună dacă Putin a fost testat pentru coronavirus, după ce un parlamentar rus a încălcat regulile de auto-izolare

Kremlinul refuză să spună dacă Putin a fost testat pentru coronavirus, dar a cerut jurnaliștilor care sunt acreditați pe lângă președinția Rusiei să nu mai vină la evenimente dacă se simt rău, transmite Reuters. Asta în contextul în care un parlamentar rus a ignorat recent regulile de auto-izolare și a participat la o sesiune parlamentară la care Putin a susținut un discurs.

Kremlinul a susținut, vineri, că Vladimir Putin este într-o stare extraordinar de bună și că acesta lucrează la capacitate maximă.

Pe de altă parte, a invocat nevoia unor măsuri de prevenție, astfel încât jurnaliștii acreditați care nu se simt bine nu ar trebui să vină la evenimente.

Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al președinției, Dmitri Peskov.

Întrebat dacă președintele a fost testat pentru coronavirus, acesta a refuzat să răspundă.

Asta în contextul în care un parlamentar rus a ignorat recent regulile de auto-izolare și a participat la o sesiune parlamentară la care Putin a susținut un discurs. Peskov a susținut însă că Putin nu a avut niciun contact cu parlamentarul respectiv.

Potrivit autorităților ruse, ar fi doar 34 de cazuri de infecții și niciun deces.

sursa: hotnews.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/kremlinul-refuza-sa-spuna-daca-putin-a-fost-testat-pentru-coronavirus-dupa-ce-un-parlamentar-rus-a-incalcat-regulile-de-auto-izolare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19