Până în prezent, nu există un vaccin împotriva coronavirusului care ar
ajuta la stoparea răspândirii infecției și la protejarea oamenilor. Când ne
putem aștepta să apară un vaccin?
În acest moment, oamenii de știință au dezvoltat
mai multe variante de vaccin și deja îi testează eficacitatea pe animale. Dacă
testele vor avea succes, următorul pas –
testele la om – poate începe încă în acest an.
Chiar dacă oamenii de știință reușesc să termine
crearea unui vaccin funcțional înainte de Crăciun, este nevoie de mult timp
pentru a-l lansa în producția de masă.
Dacă priviți lucrurile în mod realist, apariția unui vaccin eficient împotriva
coronavirusului ar trebui să fie așteptată nu mai devreme de mijlocul anului
2021.
De asemenea, trebuie reținut faptul
că se încearcă dezvoltarea vaccinulului
cât mai curând posibil și că sunt utilizate metode noi pentru a-l crea, astfel
încât nu există nicio garanție că totul va merge fără probleme.
Merită să ne amintim că, în acest
moment, între oameni sunt răspândite deja patru tipuri de coronavirusuri și nu
există niciun vaccin împotriva niciunuia dintre ele.
Din păcate, vaccinul va fi mai puțin eficient pentru persoanele în vârstă. Și problema nu este în vaccinul în sine, ci în faptul că imunitatea pacienților mai în vârstă este mai puțin receptivă atunci când sunt vaccinați. Vedem acest lucru în fiecare an, când oamenii se vaccinează contra gripei.
În plus, toate medicamentele au reacții adverse, chiar și paracetamolul. Dar fără studii clinice, nu putem vorbi cu încredere despre posibilele efecte secundare ale unui vaccin experimental. Vaccinul este conceput pentru a ne proteja de infecții, dar până în prezent, cel mai bun mod de a ne proteja de pericol este respectarea regulilor de igienă.
sursa: bbc.com