Ultima săptămână din februarie, respectiv ultima din iarnă, va începe cu ploi şi vreme închisă, însă pe parcurs temperaturile generoase şi vremea însorită vor reveni, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Potrivit meteorologilor, luni, 24 februarie, pe întreg teritoriul ţării se aşteaptă ploi, de diferită intensitate. Vremea va fi închisă, cu cer înnorat şi valori termice până la 9 grade Celsius, ziua, şi 0-5 grade cu plus, în perioada nocturnă.
De marţi, 25 februarie, căldurile revin, în toată ţara aşteptându-se, în funcţie de regiune, maxime termice de 11-13 grade. În noaptea de marţi, la centru şi sud încă este prognozat ger până la minus 2 grade, după care câteva zile mercurul termometrelor se va situa de-asupra lui 0.
Tendinţa de încălzire se va menţine şi în următoarele zile ale săptămânii, ajungând până la 15 grade Celsius.
În această iarnă, în Republica Moldova a nins în total doar câteva zile, slab, izolat, mai mult în localitățile din nordul țării.
Climatologii atrag atenția că acestea sunt efectele încălzirii globale, iar ierni tot mai blânde vom avea și pe viitor. Conform meteorologiei populare, iarna fără zăpadă înseamnă vară săracă, fără roadă.