Întregul sistem naţional de transport public a fost  transmis pe mâna unor persoane fizice şi acest lucru constituie un  pericol pentru viaţa şi sănătatea călătorilor din Republica Moldova.  Declaraţia aparţine deputatului din fracţiunea Partidului Platforma  Demnitate şi Adevăr Igor Munteanu. Parlamentarul a menţionat că  întreprinderea care a concesionat întreprinderea de stat „Gările şi  Staţiile Auto” a transmis drepturile de concesionare unei firme care se  ocupă de comercializarea hainelor şi încălţămintei şi unor persoane  fizice.     „Au transmis drepturile de concesionare unor  persoane fizice. Există nişte persoane care reprezintă în acest moment,  efectiv vorbind, o firmă obscură de haine şi încălţăminte şi nişte  persoane fizice. Or, să transmiţi întreg sistemul naţional de transport  public unor persoane fizice este absurd, aberant. Niciun stat care se  respectă n-ar trebui să facă asemenea lucruri pentru că primejduieşte şi  pune în pericol vieţile şi nu doar confortul şi siguranţa pasagerilor”,  a declarat Igor Munteanu în platoul emisiunii „În profunzime” de la  postul ProTV Chişinău.
 Deputatul susţine că profiturile pe care le poate genera „Gările şi  Staţiile Auto” nu sunt de neglijat. Înainte de decizia de a concesiona  compania, aceste staţii generau cinci milioane de lei anual, erau într-o  situaţie bună, îşi plăteau angajaţii, nu creşteau suficient de mult, nu  aveau suficienţi bani pentru automodernizare, dar nu erau într-o  situaţie dezastruoasă şi ar fi putut în continuare să menţină situaţia  sub control, fără nicio implicare din afară. Totodată, parlamentarul  menţionează că tranzacţiile care se fac pe piaţa auto se ridică la 500  de milioane de lei, sumă destul de interesantă pentru companiile care se  aventurează pe acest domeniu.
 În anul 2019, concesionarul trebuia să investească 35 de milioane de lei  în modernizarea a circa zece staţii auto. Unele staţii au început să  fie modernizate, dar concesionarul nu a prezentat un raport, iar comisia  de monitorizare nu a făcut nicio monitorizare care să verifice şi să  spună exact câţi bani s-au investit în aceste obiective. „În plus,  aceste investiţii care s-au făcut în 2019, după semnarea contractului,  nu au fost făcute din surse bancare pentru că nu s-au prezentat  informaţiile şi atunci apare întrebarea din ce resurse au fost finanţate  acele lucrări cu care concesionarul este foarte mândru. În al doilea  rând, faptul că aceste obiective au trecut la concesionar a blocat  foarte multe politici ale Ministerului Economiei şi Infrastructurii. În  condiţiile noului minister, informaţiile despre care sunt politicile în  transport şi cum au loc sunt mai greu de gestionat”, a explicat  deputatul.
 Parlamentarul susţine că cea mai bună soluţie este ca acest contract să  fie reziliat şi să se verifice câţi bani au fost investiţi. 
sursa: tvrmoldova.md