Select your Top Menu from wp menus

Un șef de inspectorat a fost sancționat cu 10000 de lei și i-a fost interzis să activeze timp de 6 luni în Inspectoratul de Poliție sau în subdiviziunile acestuia, din motiv că a hărțuit o subalternă

La 11 februarie 2019, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a emis decizia de constatare a discriminării pe cauza nr. 221/18 care vizează comportamentul discriminator al unui șef de inspectorat, manifestat prin hărțuirea unei subalterne.

Fiind constatată discriminarea pe criteriu de statut matrimonial și sex în câmpul muncii, Consiliu a întocmit un proces-verbal cu privire la  contravenție, pe care l-a expediat instanței pentru aplicarea sancțiunii.

Instanța de judecată i-a aplicat reclamatului, conform de art.542 alin.(2) Cod contravențional,  o amendă în mărime de 200 unități convenționale, ceea ce constituie 10.000 lei, și privarea dreptului de a ocupa funcții pe un termen de 6 luni în cadrul Inspectoratului General de Poliție al Republicii Moldova sau în cadrul subdiviziunilor acestuia.

La 30 ianuarie 2020, decizia de sancționare a fost menținută de către Curtea de Apel, fiind irevocabilă.