Viorel Morari, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar legat de fals în acte publice și abuz în serviciu.
Potrivit adjunctului procurorului general, Ruslan Popov, ar fi vorba
despre o plângere depusă de Vladimir Plahotniuc ce viza investigarea
furtului miliardului.
„Este vorba despre falsificarea unor documente procesuale din cadrul unei cauze penale, acte comise în luna martie 2017 și este legat de o plângere depusă de Vladimir Plahotniuc, în baza căreia a fost pornit ulterior un dosar penal pentru denunț calomnios în privința lui Veaceslav Platon și toate activitățile date vizau investigarea furtului miliardului”, a declarat pentru ZdG adjunctul procurorului general, Ruslan Popov.
Europa Liberă scrie că Morari a fost suspendat temporar din funcţie la începutul lui decembrie, pe durata unui control intern la procuraturile specializate, dispus de noul procuror general Alexandru Stoianoglo.
Decizia de a face verificări a survenit în urma anunțului lui Viorel Morari că a decis reluarea anchetei în privința finanțării din Rusia a Partidului Socialiștilor, despre care președintele Igor Dodon i-a vorbit fostului lider democrat Vlad Plahotniuc la o întâlnire filmată cu camera ascunsă în luna iunie.