Select your Top Menu from wp menus

Deputații PPPDA propun moratoriu la controalele de stat la ÎMM-uri

Deputații Fracțiunii Blocului ACUM Platforma DA susțin că, la mai bine de trei ani de la adoptare, noua lege cu privire la întreprinderile mici și mijlocii nu se respectă. Deputatul PPPDA, Alexandru Slusari, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, o inițiativă legislativă prin care se propune moratoriu asupra controalelor de stat care sunt efectuate la întreprinderile micro, mici și mijlocii, pentru a permite agenților economici să iasă din impasul în care s-au pomenit, transmite IPN.

În iulie 2016, Parlamentul a adoptat o nouă lege cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, care prevedea acordarea de facilități fiscale pentru dezvoltarea întreprinderilor micro, mici și mijlocii și o cotă minimă din contractele de achiziții publice. Cu regret, statul nu-și exercită decât funcțiile de control de stat asupra întreprinderilor, încasând amenzi și penalități în multe cazuri neargumentate juridic, se menționează în nota informativă a proiectului. Potrivit PPPDA, în proiectul bugetului pentru 2020 sunt planificate peste 350 de milioane de lei venituri din amenzi și sancțiuni, în situația în care afacerile mici și mijlocii abia supraviețuiesc.

Deputații PPPDA afirmă că pentru reabilitarea social-economică a Moldovei este necesară instituirea unui moratoriu asupra controlului de stat la întreprinderile micro, mici și mijlocii pentru cel puțin un an bugetar, 1 ianuarie-31 decembrie 2020, cu perioada de extindere, la discreția Guvernului, până în 30 iunie 2021.

„Moratoriul propus se referă la controalele planificate și inopinate, efectuate de organele de stat, inclusiv fiscale. În partea ce ține de controlul vamal, moratoriul se aplică doar controalelor ulterioare, efectuate conform prevederilor stabilite de Codul Vamal”, se spune în nota informativă a proiectului.

Potrivit PPPDA, în 2018 numărul întreprinderilor micro, mici și mijlocii a constituit 55,7 mii și reprezintă 98,7% din numărul total de întreprinderi. Numărul salariaților care au activat în aceste întreprinderi în 2018 a constituit aproape 328  de mii sau 61,2% din numărul total de salariați ai întreprinderilor. Veniturile din vânzări ale întreprinderilor mici și mijlocii în această perioadă au însumat 40,4% din veniturile din vânzări în total pe economie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputatii-pppda-propun-moratoriu-la-controalele-de-stat-la-imm-uri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19