Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, fosta prim-ministră
Maia Sandu, anunță consolidarea formațiunii, pe care o conduce, atât la
nivel central, cât și la nivel local. Politiciana a anunțat că în
curând vor fi anunțate modificări în echipa managerială a PAS și că vor
apărea „fețe noi” în cadrul partidului, transmite IPN.
„Veți vedea fețe noi foarte curând în PAS. Cu asta ne ocupăm acum –
consolidăm echipa la nivel central și în curând o să anunțăm persoane
noi. Cu asta ne ocupăm acum – lucrăm cu primarii ca să-i ajutăm să
construim organizații puternice peste tot acolo unde se poate și să ne
pregătim de luptă. Eu vreau ca oamenii să înțeleagă că eu sunt
optimistă, că echipa pe care o conduc este optimistă și să aibă
încredere că o să îmbunătățim lucrurile, că o să scăpăm de Dodon”, a
declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la postul
Jurnal TV.
Răspunzând sugestiilor lansate atât de fostul președinte al României,
europarlamentarul Traian Băsescu, politiciana a menționat că PAS nu este
pregătit acum pentru o fuziune cu Partidul Platforma Demnitate și
Adevăr, condus de Andrei Năstase,. „Este un proces foarte complicat și
puteți să analizați Partidul Național Liberal care a trecut prin
fuziune. Trebuie să ai suficient timp pentru că urmările, diferențele se
repară într-un timp îndelungat”, a declarat președinta PAS.
Totodată, Maia Sandu spune că este îndemnată de organizația teritorială
din Hâncești să candideze la alegerile parlamentare care vor avea loc în
această circumscripție. „Colegii de la Hâncești mi-au spus că ar fi
foarte bucuroși, dacă aș candida pe această circumscripție. Trebuie să
luăm o decizie la nivel central”, a notat politiciana.